Când Sărbătorile de Iarnă se află la doar câteva zile distanță, în calitate de retailer online, ar trebui să profiți din plin de această perioadă de vârf și să îți pregătești magazinul online pentru achizițiile iminente de ultim moment. Tuturor oamenilor le place să facă cumpărături de Crăciun și Anul Nou, iar companiile știu că este un moment oportun pentru a-și crește marjele de profit.
Cu ajutorul strategiilor de marketing potrivite, este din ce în ce mai ușor să rămâi în contact cu clienții existenți și să faci cunoscute produsele și serviciile magazinului tău online noilor clienți potențiali.
Pentru a profita la maximum de Sărbătorile de Iarnă, îți prezentăm 10 strategii pentru a crește vânzările online în această perioadă, într-un mod simplu și eficient:
1. Creează un design special
Un site web actualizat în permanență transmite imaginea unei companii moderne, care evoluează și este interesată de clienții ei. Mai ales, sărbătorile importante din an, precum Crăciunul sau Anul Nou, devin momente cheie când poți profita de acest lucru, astfel încât să transmiți că produsele tale sunt cadouri excelente. Prin urmare, folosind bannere cu tematică de Crăciun, vei încuraja oamenii să-și dorească să îți viziteze magazinul și să cumpere online produsele oferite.
2. Oferă o experiență mobilă perfectă
În ultimii ani, comerțul electronic mobil a crescut într-un ritm fără precedent. Smartphone-urile și tabletele sunt mediile prin care se cumpără cel mai mult, mai ales în perioada sărbătorilor. Conform datelor furnizate de agenția WebFX, peste 50% dintre utilizatori declară că este mai puțin probabil să interacționeze cu site-uri cu design greoi în favoarea celor mobile friendly.
Un obiectiv pe care mulți retaileri online speră să îl atingă este fidelizarea clienților și revenirea lor. Aproximativ 75% dintre utilizatori spun că sunt șanse mai mari să se întoarcă la un site web compatibil cu dispozitivele mobile și să facă o achiziție viitoare. Prin urmare, pentru a vă atinge potențialul maxim de vânzări în perioada Sărbătorilor de Iarnă, site-ul ar trebui să fie adaptat pentru dispozitive mobile.
3. Pune accent pe reduceri
Este dovedit că reducerile și discounturile au un efect puternic asupra deciziei de cumpărare a consumatorilor, creând o motivație suplimentară pentru achiziționarea unui produs. În perioada sărbătorilor, în care cumpărătorii vor căuta să economisească maxim având în vedere toate cumpărăturile de Crăciun de făcut, punând accent pe o reducere este o modalitate bună de a motiva achiziția imediată și de a crea un diferențiator pozitiv față de concurență.
O sugestie suplimentară de luat în considerare este să creezi sentimentul de urgență prin mesaje cheie call to action sau FOMO de genul ”Stoc limitat” ”Ofertă limitată”. De asemenea, adăugarea unei limite de timp până la sfârșitul promoției creează un alt factor important în decizia de cumpărare – care va avea și mai mult efect dacă este reprezentată vizual, de exemplu, cu o numărătoare inversă sau menționarea stocului ”Au mai rămas doar 5”.
4. Social media to the next level
Pentru a genera vânzări, trebuie să cunoști publicul țintă și să găsești modalitățile cele mai potrivite pentru a interacționa cu el. Rețelele de socializare fac posibile ambele lucruri și, prin urmare, au devenit o mină de aur pentru a genera engagement și implicit conversii. De asemenea, oferă informații valoroase prin observarea, compilarea și analizarea interacțiunilor despre brand, industrie și concurenți.
Unul dintre marile beneficii ale publicității prin rețelele de socializare este rentabilitatea. Mai multe motive pentru care merită să investești în social media, poți citi în acest articol de pe blogul nostru: TOP 3 canale de marketing online unde merită să investești ca să crești vânzările.
5. Oferă idei și sugestii de cadouri
Cu cât prezinți produsele mai vizibil sub forma cadourilor pentru vizitatorii site-ului tău, cu atât ei vor găsi produsul pe care doresc să-l cumpere. Sărbătorile de Iarnă reprezintă momentul perfect să pui accent pe sugestii de cadouri și să le promovezi din timp. Una dintre cele mai bune modalități de a face acest lucru este oferindu-le idei de cadouri pentru cei dragi, de exemplu prin crearea de sugestii de produse bazate pe vârstă, sex, nevoi, interese și preț.
Poți implementa această strategie prin intermediul articolelor pe blog sau prin postările din social media. Acest lucru nu numai că va duce la creșterea satisfacției, dar și mai important, crește probabilitatea de a-i transforma în clienți loiali.
6. Trimite emailuri speciale
Baza de clienți existentă este un loc minunat pentru a începe strategia magazinului online când încerci să crești vânzările înainte de Crăciun și Anul Nou. Peste jumătate din întreaga planetă folosește e-mailul în acest moment. Datorită adoptării lui în masă, acesta este canalul perfect pentru strategiile de marketing de sărbători.
Email marketingul este o parte integrantă din strategia de marketing a magazinelor online care își doresc cu adevărat să comunice cu clienții eficient și să își sporească vânzările. Una dintre cele mai bune modalități de a utiliza e-mailul este segmentarea bazei de date, astfel încât să trimiți conținut relevant destinatarilor potriviți, ceea ce va crește, la rândul său, rata de deschidere, rata de click și conversiile. Alte tipuri de e-mail care vă pot aduce beneficii înainte de Crăciun includ mementourile de abandonare a coșului de cumpărături.
7. Vinde pe mai multe canale
Comerțul omnichannel este piatra de temelie a oricărei afaceri de comerț electronic de succes, mai ales când vine vorba de sezonul cumpărăturilor pentru Sărbătorile de Iarnă. Chiar dacă omnichannel înseamnă din punct de vedere tehnic „toate” canalele, nu trebuie să fii pe fiecare platformă socială sau marketplace pentru a reuși. În schimb, evaluează-ți profilul ideal de client și stabilește de unde exact cumpără clienții tăi.
Ești interesat să vezi unde ar putea avea succes afacerea ta? BaseLinker este instrumentul perfect care să integreze e-commerce și managementul vânzărilor, o soluție automatizată cu care vei putea să generezi, să ștergi și să trimiți facturile create direct din dashboard-ul BaseLinker, pentru toate canalale de vânzare unde îți afișezi produsele, fără a mai fi necesar să transferi manual datele din comenzi.
8. Oferă cel mai bun serviciu pentru clienți
Rezolvarea proactivă a problemelor clienților în perioada Sărbătorilor de Iarnă este cheia pentru a le câștiga încrederea pe termen lung. Pentru a menține nivelul ridicat al serviciilor de customer support în această perioadă asigură stocul de produse, livrarea la timp și funcționalitățile site-ului, astfel încât să previi pe cât posibil situațiile neplăcute.
Pentru a planifica din timp acest lucru, creează o pagină de suport pe site cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale clienților, adaugă un chatbot care să acționeze ca o primă linie de ajutor, ghidând utilizatorii către răspunsurile potrivite și angajează suplimentar oameni care să răspundă nelămuririlor clienților.
În eCommerce, experiența customer service va transforma clientul unic într-un client recurent pe magazinul tău online, deschizând calea pentru o experiență loială și de durată cu brandul tău.
În concluzie, sezonul Sărbătorilor de Iarnă te poate ajuta semnificativ în creșterea vânzărilor magazinului online. Determină strategia de reducere pentru diferite produse, stabilește mediile de promovare și publicul țintă. Analizează site-ul și identifică zonele care necesită îmbunătățiri, cum ar fi descrieri de produse, bannere, CTA-uri, automatizează procese de lucru, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.