BaseLinker și Gomag, parteneriat de succes în 2023 pentru scalarea business-urilor din online

B

Platforma românească pentru e-commerce Gomag și platforma de automatizare BaseLinker, lider de piață în Polonia, își unesc forțele pentru a sprijini magazinele online din România.  ”Prin platforma BaseLinker oferim celor peste 3000 de magazine online din comunitatea Gomag o soluție integrată prin care antreprenorii pot economisi timp și bani integrându-și shopul cu marketplace-uri naționale și internaționale prin doar câteva click-uri. Acest lucru va conduce implicit la creșterea vânzărilor online, dar nu și a volumului de muncă, tocmai datorită automatizării proceselor specifice în e-commerce de la curierat, facturare, contabilitate, marketplace-uri și multe altele.”, explică Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker România. 

Aplicația BaseLinker se găsește în platforma Gomag, iar pentru activarea ei este suficient să faci setările indicate în zona Gomag Apps. Ai doar un câmp de completat.

Orice antreprenor care a atins un anumit prag în dezvoltarea magazinului online va dori scalarea business-ului, fără să crească exponențial echipa, costurile sau timpul investit în dezvoltare. 

Răspunsul la această dorință este mai simplu ca oricând în prezent, datorită oportunităților oferite de platformele de e-commerce și automatizare care vin cu soluții de marketing online, plăți, curierat, logistică și gestiune magazin, până la fidelizarea clienților, colaborarea cu partenerii de business și extinderea vânzărilor cross-border.

Automatizarea proceselor unui magazin online dintr-o singură interfață, fără resurse şi investiții semnificative din partea deținătorilor de magazine online, este acum posibilă prin intermediul platformei BaseLinker. Vei putea gestiona toate comenzile înregistrate, atât în marketplace-uri, cât și în magazinul tău online, dintr-un singur loc, simplu și rapid. Vei putea crea și tipări facturi, livra comenzile prin curier, crea listări de produse, în marketplace-urile selectate, cât și cataloage de produse, prin doar câteva click-uri.

Platforma Gomag este interesată permanent să creeze noi oportunități exclusive clienților săi și și-a propus pentru 2023 să își dubleze eforturile pentru accelerarea extinderii Gomag pe piața internațională, prin integrări și dezvoltări specifice pentru noi tipologii de clienți cross-border.

Ne bucurăm să anunțăm parteneriatul cu BaseLinker pentru magazinele gestionate pe platforma Gomag. Datorită interesului crescut pentru comerțul online, ne angajăm să ridicăm ștacheta tot mai sus, prin serviciile pe care le oferim și prin susținerea pe care o arătăm clienților noștri. Multe business-uri optează pentru Gomag pentru a-și controla mai eficient costurile și pentru a-și crește vânzările, iar integrarea cu BaseLinker ajută și mai mult în acest sens. Într-un singur loc, găsești instrumente de e-commerce și canale de vânzări ce pot contribui la creșterea vânzărilor din magazinul tău online. ”, a declarat Cosmin Dărăban, CEO și cofondator Gomag.

BaseLinker este o platformă de automatizare a proceselor din e-commerce ce oferă peste 700 de integrări (cele mai populare marketplace-uri din țară și străinătate, curieri, sisteme de facturare și fulfillment, soluții de comunicare cu clienții și altele), management-ul comenzilor, al stocurilor și prețurilor. Într-un singur loc, găsești instrumente de e-commerce și canale de vânzări ce pot contribui la creșterea vânzărilor din magazinul tău online datorită automatizării serviciilor.

Gomag este o platformă e-commerce 100% românească, fondată de antreprenorii Cosmin Dărăban și Aurelian Motica. Platforma găzduiește peste 3000 de magazine online, cărora le oferă servicii pe baza unui abonament lunar, atât pentru afacerile aflate la început de drum, cât și pentru business-urile cu volume mari de vânzări.

About the author

BaseLinker RO

Scrie comentariu

Perioada de publicare

Categorie

Tag-uri